Uleiul de argan, supranumit aurul Marocului, este unul dintre cele mai valoroase uleiuri din lume. Bogatia de nutrienti, dar si cantitatea mare de materii prime folosite in procesul de obtinere, il fac extrem de pretios. Pentru un litru de ulei sunt necesari sase arbori Argania Spinosa. 

Aflat in pericol de disparitie din cauza populatiei indigene care folosea arborele pentru foc, a intrat in atentia UNESCO, care a inceput o campanie de popularizare a uleiul de argan pentru a preveni disparitia sa. In 1999, arborele de argan a fost clasificat ca parte a patrimoniului mondial.

Uleiul de argan este compus in mare parte din grasimi nesaturate, adica acele grasimi foarte benefice organismului, ca acidul linoleic si acizii grasi esentiali Omega 3-6-9.

Avand proprietati estetice exceptionale, este folosit in productia de cosmetice organice sub forma de crema de corp, sampon sau ulei si unt de argan, avand mai multe intrebuintari:

Pentru par
Uleiul de argan hraneste pielea capului, revitalizeaza si ofera stralucire parului, facandu-l moale si matasos.  De asemenea, intareste firul de par, fiind un bun remediu impotriva matretii si caderii parului.

Pentru ten     
Uleiul de argan regenereaza pielea in timpul somnului si lupta impotriva imbatranirii. De aceea, este folosit pentru ingrijirea tenului pe timp de noapte, pentru toate tipurile de ten. Fiind foarte bogat in acizi grasi nesaturati, alaturi de o cantitate mare de acid linoleic, uleiul de argan este un bun corector al carentelor de acizi grasi din piele, atat de importanti in intarzierea imbatranirii.

Pentru corp
Uleiul de argan se potriveste tuturor tipurilor de piele. Este recomandat pentru pielea imbatranita si/sau uscata. Aplicat cu regularitate pe piele, uleiul de argan ajuta la prevenirea aparitiei vergeturilor, atenueaza urmele vizibile lasate de acnee, varicela, crapaturi sau arsuri.

In ciuda proprietatilor exceptionale, produsele pe baza de ulei de argan nu sunt atat de scumpe pe cat s-ar crede. Magazinele de comert electronic, ale caror costuri de functionare sunt mult mai mici decat cele ale magazinelor clasice, il comercializeaza la preturi incepand de la 80 lei.

Sursa: onlybio.ro

Tagged with:
 

Daca te intrebai care din fructele si legumele de pe rafturile marilor magazine sunt sau nu modificate genetic, afla ca nu e chiar complicat de aflat. Intregul secret consta in citirea etichetei, adica acel autocolant lipit direct pe coaja legumei/fructului sau, dupa caz, pe punga in care sunt ambalate acestea (de ex. la portocale).

Fructe modificate geneticFii informat si nu risca sa cumperi alimente imbibate de chimicale!
Orice eticheta are 4 sau 5 cifre:
– daca produsul are 4 cifre (de ex. 4021), inseamna ca a fost crescut intr-un mediu normal, insa nu BIO. Produsul insa NU a fost modificat genetic.
– daca produsul are 5 cifre, iar prima cifra incepe cu 9 (de ex. 96584), inseamna ca este BIO.
– daca produsul este format din 5 cifre, iar prima cifra este 8 (de ex. 86584), inseamna ca acesta a fost modificat genetic.

Asadar, tine minte aceste amanunte atunci cand cumperi fructe sau legume din hypermarket: NU cumpara produse cu cod de cinci cifre, din care prima cifra este 8!

Sursa: Foaia Transilvania

Tagged with:
 

Argiloterapia are un efect tonic asupra sistemului nervos, alungă stresul, ajută la normalizarea tensiunii arteriale şi tratează numeroase afecţiuni. Argila se găseşte sub diferite sortimente: albă, galbenă, roşie, verde şi gri. Foarte apreciat, datorită compoziţiei chimice, este sortimentul galben, urmat de cel alb.


Argila albă, un pansament gastric

Acest sortiment, cunoscut sub numele de caolin, este bogat în silicaţi de aluminiu şi este recomandat sub formă de pulbere cu efect cicatrizant, ca pansament gastric, ca absorbant al gazelor din intestin şi al substanţelor toxice.

Folosită în medicina alopată ca ingredient al unor medicamente, este benefică în afecţiunile aparatului digestiv: enterite, colite de fermentaţie sau de putrefacţie. Caolinul are proprietăţi antiseptice şi nu prezintă inconvenientele medicamentelor similare de sinteză.

Argila roşie previne îmbătrânirea

Cunoscută sub numele de bentonită, acest tip de argilă este un puternic hidratant şi tonifiant al pielii, care încetineşte procesul de îmbătrânire prin acţiunea sa regenerativă. De asemenea, argila roşie este antiacidă (combate hiperaciditatea gastrică) şi analgezică (pentru că reduce durerile locale).

Argila verde, un bun cicatrizant

Acest tip de argilă este bogat în săruri de magneziu şi de calciu, cicatrizează plăgile, combate inflamaţiile reumatice şi pe cele hemoroidale. În cosmetică, argila verde este folosită în tratamentul tenurilor grase, acneice şi previne căderea părului. În amestec cu tărâţe de grâu sau cu fructe, măştile de faţă sunt mai eficiente.

Argila refractară, doar în cosmetică

Argila cenuşie sau refractară este săracă în oxizi de fier şi în substanţe alcaline. De aceea se foloseşte doar în cosmetică sub forma unor soluţii demachiante sau ca măşti cosmetice pentru detoxifierea tenului.

Din fericire, nu are efecte adverse

Tratamentele cu argilă, folosite încă din antichitate, sunt apreciate pentru efectele terapeutice remarcabile. Specialiştii consideră că argila este un medicament al viitorului.

Deşi mai are proprietăţi necunoscute farmacologic, compoziţia ei este asemănătoare cu aceea a corpului omenesc: conţine numeroase minerale, printre care calciu, potasiu, siliciu, fier, fapt care-i permite să cureţe toxinele din sânge. În plus, în compoziţia argilei există şi minerale necesare regenerării organismului uman, pe care nu le putem procura din alimente.

Calităţile curative ale argilei

Renumitul medic francez Jean Valnet a dedicat un studiu amplu efectelor acestei terapii asupra sănătăţii omului. Printre altele, Valnet aprecia că argila poate să trateze toate afecţiunile omeneşti.

Esenţial este să se folosească doar argila din zone nepoluate. Fie că tratează afecţiuni interne, fie că vine doar în contact cu tegumentul, argila ajunge, în final, la locul afectat, absoarbe „răul”, apoi îl elimină, pe calea tubului digestiv sau prin pori.

Smectita distruge microbii din tubul digestiv

Silicatul dublu de aluminiu şi magneziu, cunoscut sub denumirea de smectită sau diosmectită, este un preparat pe bază de argilă albă. Când este dizolvat în apă, acest remediu are un efect antidiareic prelungit. Un alt efect remarcabil este acela că reduce agresivitatea microbilor din tubul digestiv şi a substanţelor toxice din stomac. Nici acest tip de argilă nu are efecte adverse şi nu este alergen.

Cum se prepară apa de argilă

Recomandată în tratarea afecţiunilor gastrice, gastroduodenită şi ulcer gastroduodenal, apa de argilă se poate folosi ca agent terapeutic: pui o linguriţă de argilă (circa şapte grame) într-un pahar cu apă rece, cât mai curată. Amesteci, apoi laşi de seara până dimineaţa.

Cum se foloseşte: în primele şapte zile, înainte de fiecare masă, iei doar apa limpede din paharul cu argilă, fără sedimentul de pe fundul paharului. În următoarele zile, amesteci conţinutul paharului şi bei apa cu argilă cu tot. Dacă este vorba de un tratament pentru o boală cronică, perioada de adaptare (când se bea doar apa) este de trei zile.

Cât durează cura: 10-21 de zile pe lună, în funcţie de gravitatea bolii. Cura se recomandă şi copiilor. Pentru aceştia dozele sunt: sub un an – o linguriţă; de la 1 la 3 ani se iau două linguriţe; de la 3 la 12 ani se iau patru linguriţe. Argila captează, drenează şi elimină toate impurităţile ţesuturilor, ale sângelui şi ale limfei, avand o actiune organica. Administrarea argilei este contraindicată femeilor gravide în ultima lună şi bolnavilor cu afecţiuni renale severe.

Autor: Liliana Ivan
Sursa: clicksanatate.ro

Tagged with:
 

Vinurile organice sunt facute din struguri crescuti in viile ecologice si sunt prelucrate folosind metode care reduc interventiile chimice la un nivel minim. Asta inseamna ca, practic vorbind, vinul organic nu este neaparat organic….in totalitate.

Sulfitii sunt necesari. Toti producatorii ii folosesc pentru a proteja viile de atacurile fungice, pentru a pastra si a stabiliza vinul in sticla. Asadar, sulfitii sunt utilizati atat in productiile de vin conventionale cat si in cele organice.
Diferenta consta in faptul ca producatorii ecologici mentin utilizarea sulfitilor la minim, la aproape o treime fata de cantitatea folosita in productia clasica. Multumita nivelurilor mai scazute de sulf folosite in productia de vin organic, acesta si-a castigat reputatia de licoare care nu te doare chiar daca faci exces. Ca multe altele in Romania. Asadar, pentru cei care sunt deosebit de sensibili la sulfiti este simplu sa deosebeasca un vin organic de unul obisnuit, pentru ca au un indicator sigur la indemana: mahmureala. Pentru ceilalti exista specialistii in sulfisme. Pardon, in vin.

autor: Toni Bunaiasu

Tagged with:
 

Acelasi desfrau culinar se dezlantuie deopotriva in Seattle si in Toulouse. Aceleasi grasimi nesaturate abunda in farfuriile gurmanzilor din Philadelphia si din Paris. Unele voci sustin chiar ca francezii se ospateaza cu grasimi saturate chiar de trei ori mai mult decat americanii. Cu toate astea, francezii sunt mai sanatosi, mai supli si traiesc mai mult. Doar 8% dintre francezi sunt obezi, fata de 50% in cazul americanilor, iar mortalitatea prin boli cardiace in Franta este o treime din cea inregistrata in SUA.

produse organiceIntre orgia culinara americana si rafinamentul aproape erotic al bucatariei franceze este o diferenta la fel de brutala ca cea dintre „Big Mama” si Catherine Deneuve. Stilul de a manca al fiecaruia tine de cultura proprie, iar cultura, precum dragostea, trece prin stomac.
Cand vine vorba de mancare si de sanatate, francezii stiu ca mai putin inseamna mai mult. O spun si americanii: „less is more”. Francezii o si fac. Dezmatul grasimilor din farfuria francezilor este acompaniat mereu de o viata activa si de o vasta cultura gastronomica in care domneste de secole un elixir plin de antioxidanti si compusi polifenolici, foarte benefici pentru inima si sistemul circulator: vinul rosu.

A lua masa este un ritual de desfatare a trupului, niciodata un proces a carui finalitate este plenitudinea gastrica. Mintea renunta la grijile zilnice pentru a face loc rasfatului. In vreme ce francezii se bucura de mancare, ceilalti ingurgiteaza navalnic. Cand unii servesc tihnit boeuf bourguignon stropit cu Bordeaux sau paté de fois gras si cateva pahare de vin, ceilalti se lupta sa-si umple senzatia de foame cu preparate ultra-procesate si un pahar de cola. Asta nu inseamna ca americanii sunt total lipsiti de eleganta. Numai ca ei nu reusesc sa o duca pana la capat. Poate de aceea isi ureaza mai adesea, precum francezul, „bon appetit” decat „enjoy your meal”, iar apoi devoreaza in delir, culmea, o portie dubla de french fries si un hot dog de talie mare.

Francezii cultiva o relatie sanatoasa si plina de bucurie cu alimentele pe care le consuma. Le savureaza pe indelete si cu pasiune. Nu sar peste micul dejun si mesteca foarte bine fiecare imbucatura. Inainte sa intre in valtoarea grasimilor, francezii incep cel mai adesea cu un preludiu proaspat, preparat dintr-o salata dreasa cu ulei de masline. Cauta placerea in calitate, la fel cum, dupa un pranz copios, isi cauta cel mai adesea bicicleta, preferand sa ignore fotoliul si berea. Iar dupa o cina cuminte uita sa aprinda televizorul pentru ca sunt gata de o portie copioasa de sex.

Noi, ceilalti, romani si nu numai, trecuti de 25 de ani, cu barbati mai degraba burtosi si femei jenate pe buna dreptate sa mai poarte mini jupe, infulecam pe nesimtite modelul american. De aceea, poate, indemnul asa-zisului paradox francez este mai usor de digerat pe limba lui Oprah Winfrey: Enjoy small quality, don’t eat big shit!
Sa mancati bine! Putin si bine.

autor: Toni Bunaiasu

Tagged with:
 
SEO Bloguri, Bloggeri si Cititori