Print Friendly

Toxic: “Ai grija ce mananci! Scapa cine stie!”,
primul film romanesc despre alimentatia “moderna”, cu Dr. Mencinicopschi. TOXIC dezvaluie adevarul despre alimentele pe care le consumam zilnic, prezentat intr-o viziune proaspata si nonconformista.

Toxic: Partea 1

„Aşa vom descoperi că multe dintre alimentele consumate zilnic sunt artificiale, nu există în natură şi că creierul nu le poate decodifica”, spune prof. dr Mencinicopschi, consultatul ştiinţific pentru această peliculă. Scopul „Toxic” este de a educa, astfel încât să selectăm atent alimentele cumpărate şi consumate. „Atunci când analizăm un aliment, tendinţa generală este de a-i analiza forma actuală. Însă o bună analiză nu se leagă de forma prezentă, ci intră în trecut, ajungând la stadiul iniţial de matrice a alimentului respectiv. În momentul în care încercăm să stabilim dacă un produs este sau nu bun pentru noi, trebuie să ne întoarcem în timp pentru a vedea în ce mediu a crescut şi care au fost factorii care au acţionat asupra lui. Filmul «Toxic» este primul care pune accent pe adevărata faţă a alimentului, pe analiza în profunzi­me, şi nu pe simpla observaţie”, preci­zea­ză profesorul Mencinicopschi.

Anual, în lume, 17,3 milioane de oameni îşi pierd viaţa din cauza bolilor cardiovasculare, peste 500 de milioane suferă de obezitate, 346 de milioane au diabet. Aceste cifre au un element comun, respectiv alimentele provenite din agricultura intensivă, promovate din interese de marketing. Şi nu mai sunt arătate cu degetul doar alimentele de tip junk food, ci şi alimentele de bază pe care le credem sănătoase şi pe care le consumăm cu încredere, dar care ne otrăvesc lent, sigur, fără măcar să ştim. Aşa cum sunt roşiile de pe taraba din piaţă care ne ispitesc cu mărimea şi frumuseţea lor, dar în realitate ele sunt depozite de substanţe chimice care în timp se acumulează în organism.

Fimul este un documentar artistic din galeria peliculelor gen Disco­very. El reuşeşte performanţa ca, în 80 de minute, să îmbine informaţia riguroasă, accesibilă tuturor, pentru a ne responsabiliza asupra a ceea ce punem în farfurie, cu pasaje artistice menite să facă mesajul cât mai accesibil privitorului.

Tagged with:
 

One Response to Toxic, primul film romanesc despre alimentatia “moderna”

  1. […] vazut in acest weekend filmul Toxic … ma asteptam sa fie o productie in genul Food INC insa este ceva mult mai […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Anunta-ma prin e-mail cand apar alte comentarii. Poti urmari comentariileAboneaza-te fara sa comentezi..

SEO Bloguri, Bloggeri si Cititori
Mai multe despre Alimentatie, Filme
Cancerul, fatalitate sau vina personala?
Cancerul, fatalitate sau vina personala?

Se estimeaza ca pana in anul 2025 cancerul va reprezenta prima cauza de deces pe plan mondial. Momentan este a...

Închide